Despre ClauAcademy

O platformă realizată de profesor pentru profesori
Cursuri si meditatii online - clauacademy

ClauAcademy este o poveste care a început să se scrie acum mai bine de 15 ani când am încetat să mai dau meditații și am început să învăț noi tehnologii pentru a pune în practică aceasta idee. Ideea că elevii nu mai pot fi închiși în săli de clasă anoste, privind unii în ceafa celorlalți, că educația nu se mai poate face cu creta, că copiii noștri deschid mai repede un telefon, o tabletă, un calculator, decât un caiet.

Multe voci exigente vor zice: Dar ei trebuie să scrie, să fie ordonați, să aibă caiete. Cu toate acestea, realitatea de zi cu zi ne contrazice. Sunt de acord, copiii nostri trebuie să scrie și o vor face dacă educatorii lor vor intra pe poarta tehnologie, poarta de întâlnire cu noile generații.

Convingerea mea este că un copil care studiază online într-un mediu controlat și organizat de profesorul lui este un copil care își asumă pregătirea și se responsabilizează. Timpul petrecut fizic împreună, profesor și elev, va deveni un timp al întrebărilor, dezbaterii, problematizării, de dezvoltare a abilităților și competențelor, de evaluare a cunoștințelor, de încurajare și consiliere.

Elevii au nevoi acum, mai mult ca oricând, de profesorii lor, iar profesorii au nevoie de un mediu online care să răspundă exigențelor lor profesionale. ClauAcademy este o platformă realizată de un profesor cu peste 20 de ani de experiență în învătământ, care vine să răspundă acestor exigențe. O platformă realizată de profesor pentru profesori.

Cu ocazia aceasta îi invit pe profesori să mi se alăture pe platforma clauacademy.com. Își pot face cont de profesor și pot crea o succesiune a lecțiilor, teme, test, grupuri si forum. Platforma este intuitivă, iar profesorii și elevii/studenții au la dispoziție mici tutoriale care vor putea răspunde întrebărilor lor. Ofer accesul pe platforma gratuit profesorilor și elevilor/studenților în ideea de a fi conectați unii cu alții.

Clubul pe care il propun este : Teach 2.0 Club 📷

O nouă etapă a ceea ce înseamnă să fii profesor și elev.

Despre

ClauAcademy care este o platformă educațională online.

support@clauacademy.com

Urmărește ClauAcademy pe