Claudia ȘtefanUneori, la un festival de teatru, ești gata să fii copleșit. Așteptările sunt mari, dramele sunt grele, iar estetica vizuală adesea te provoacă în moduri dintre cele mai complexe. Ei bine, spectacolul Doi tineri din Verona, o producție Cheek by Jowl, în regia lui Declan Donnellan, la Festivalul Shakespeare 2026 din Craiova, a fost exact surpriza plăcută de care aveam nevoie.
Întreaga seară a fost ca un puzzle pe care l-am asamblat cu amuzament și încântare. După spectacolele cu încărcătură emoțională și solicitarea la maximum a trăirilor și simțurilor vizuale și auditive din zilele trecute, se simțea nevoia unei schimbări de ritm. Văzusem Titus Andronicus în montarea trupei japoneze, cu o intensitate remarcabilă, și apoi atmosfera de dark cabaret a celor de la The Tiger Lillies. Doi tineri din Verona s-a așezat firesc, calm și relaxant, fără să pară că încearcă să compenseze ceva, ca parte integrantă din pachetul Festivalului Internațional Shakespeare.
Pe scenă, totul a pornit de la o iluzie a simplității. Decorul inițial părea minimalist: doar un perete mare, de un galben-muștar, pe care se citea în neon titlul spaniol. Dar acest perete s-a dovedit a fi un caleidoscop al metamorfozei. Prin proiecții de lumină inteligente, acel spațiu rigid s-a transformat sub ochii noștri, devenind o pădure vibrantă, un club animat sau o fereastră către soare. Nu era un decor greoi, ci o suprafață de joc fluidă, care își schimba starea odată cu povestea.
Contrastul costumelor a fost un alt element cheie. Am văzut o evoluție clară. De la costume sobre, elegante – sacouri albastre, rochii roșii clasice, veste –, costume care păreau să încorseteze personajele în convenții, la hanorace baggy și geci din pădure, și, în final, la o explozie de culori și sclipici: sacouri cu paiete albastre, pălării de vară, o transformare totală într-un party contemporan. Această dinamică vestimentară a subliniat perfect trecerea de la rigiditate la libertate, haos și, în final, armonie.
Apoi, a fost acea încântătoare dinamică a trupelor pe care Donnellan o stăpânește atât de bine. Interacțiunea dintre personaje a fost vie, naturală și plină de viață, aducând la suprafață, cu ușurință, acea gingășie și relaxare adolescentină specifică piesei. Deși textul atinge tema trădării, finalul ne-a oferit acea doză de speranță și armonie necesară.
Iar trecerea spre libertate s-a simțit cel mai bine în momentele disco, care au dinamizat sala complet. Scena s-a metamorfozat dintr-o dată într-un club contemporan, inundat de lumini stroboscopice roz și violet, în timp ce ritmul muzicii te prindea instant. Actorul principal, strălucind la propriu într-un sacou albastru cu paiete, a transformat spectacolul într-un adevărat concert pop-party. Această explozie de energie și culoare a fost de-a dreptul electrizantă; a spart orice barieră dintre scenă și public, transformând clasicul Shakespeare într-o experiență modernă, pe care o simțeai direct în bătăile inimii.
Nu pot să nu amintesc de momentele de un umor pur. Cățelușul mecanic! Atât de drăgălaș și complet neașteptat. Apariția lui a fost de-a dreptul încântătoare, iar publicul a reacționat instantaneu cu amuzament. Acele momente au adus o notă de candoare care a rupt ritmul, făcând experiența cu atât mai memorabilă.
Inclusiv momentul salutului final, când toți actorii s-au ridicat și au salutat într-o singură linie, a păstrat acea notă de naturalețe și modestie, încheind puzzle-ul serii cu o notă perfectă.
Într-un festival unde tragediile grele își au locul, această producție Cheek by Jowl a funcționat ca o gură de aer proaspăt, o relaxare binemeritată și o experiență personală memorabilă. Ceva de care avem nevoie! Mi-a plăcut!
