Claudia ȘtefanCum aduci universul complex al lui Shakespeare în camera unui adolescent din zilele noastre, printre telefoane, ecrane și realitate virtuală? 📱🎭 Cei de la Les Pies Menteurs au avut intuiția extraordinară de a vorbi pe limba tinerilor de azi la Craiova International Shakespeare Festival, dar cu o viziune artistică ce depășește orice barieră dintre generații. Muzica, regia, jocul actoricesc, totul a fost la superlativ.
Când am intrat în sala Cercului Militar Craiova la spectacolul trupei franceze Les Pies Menteurs din cadrul Festivalului Internațional Shakespeare Craiova 2026, primul impuls a fost să cred că am greșit evenimentul. Sala era plină de adolescenți. Mi-am spus, cu o ușoară strângere de inimă: Piesa asta nu e pentru mine!
Pe măsură ce luminile s-au stins, iar pe scenă a început să prindă viață universul lui Hamm, alter ego-ul modern al lui Hamlet, jucat cu forță și vulnerabilitate de Victor Duez, am fost absorbită într-o călătorie interioară. Am realizat, încă o dată, minunea teatrului clasic: cum o piesă scrisă acum sute de ani își găsește mereu forme noi de exprimare prin care artiștii o ancorează în realitatea noastră.
Spectacolul mi-a trezit amintiri și reflecții despre propria adolescență. Mi-am adus aminte cum e să fii la acea vârstă unde totul se simte copleșitor, unde emoțiile și durerile te inundă fără avertisment și unde ești măcinat de conflicte interioare intense. La 19 ani, năzuiești spre lucruri pure, neatinse de egoism sau de compromisurile pe care le vezi la adulți. Încă nu ai învățat nuanțele de gri; vezi lumea doar în alb și negru.
Universul lui Hamm este despre acea singurătate acută în care realizăm, poate cel mai dureros, că nu ne învață nimeni cum să ne gestionăm emoțiile și durerile. În camera lui ticsită de ecrane, cabluri și păpuși, înțelegi că nu există un manual, nu există un ghid și niciun mentor care să-ți arate cum se supraviețuiește pierderii. Hamm pornește în viață, așa cum am pornit fiecare dintre noi, cu toate aceste sentimente neprocesate. Ele rămân închise acolo, între patru pereți, ca o durere surdă pe care o porți în tine și la care, mult mai târziu, abia ca adult, începi să te raportezi și să-i cauți un sens.
Regia a integrat genial elemente ultra-contemporane: comunicarea prin internet, telefoane, realitatea virtuală și o muzică extrem de inspirată, care a îmbrăcat sonor toată această izolare tehnologică în care tinerii de azi aleg uneori să se ascundă. Dar, în același timp, ingeniozitatea trupei a strălucit prin folosirea păpușilor și a figurinelor pentru a reda scenele din textul original al lui Shakespeare. Această abordare jucăușă, dar profund poetică, a arătat cum arta poate deveni un instrument de supraviețuire.
În centrul tuturor acestor ecrane și jucării s-a aflat doliul. Modul în care adolescentul de pe scenă refuza să accepte pierderea tatălui său a atins o coardă extrem de sensibilă a memoriei mele.. Cum gestionăm pierderea unei persoane dragi când suntem copleșiți? Cum facem față momentelor când lumea din jur ne cere să mergem mai departe, dar noi am rămas blocați în propria neputință?
Dincolo de durere, ceea ce m-a mișcat la această montare a fost finalul. Acest Hamlet modern nu se termină doar în tragedie, ci devine un proces de vindecare. Personajul înțelege că, pentru a putea deschide ușa spre viitor, trebuie să învețe să lase trecutul în urmă, să integreze durerea, nu să o lase să-l consume.
Totuși, această piesă, potrivită deopotrivă pentru adolescenți, dar și pentru spectatori de alte vârste, a impresionat prin ingeniozitatea și inspirația sa artistică. Creatorii au avut intuiția extraordinară de a aduna pe scenă toate elementele care vorbesc direct pe limba tinerilor de azi. Prin această formă inovatoare, spectacolul a deschis universul complex shakespearian, făcându-l accesibil și viu pentru adolescenți, fără să-i piardă din profunzime. Dincolo de decorul modern și ritmul alert, limbajul universal al teatrului a ieșit la suprafață, transformând o poveste despre frământările tinereții într-o experiență valabilă și emoționantă pentru oricine, indiferent de vârstă.
Am ieșit din sala de teatru realizând că spectacolul trupei Les Pies Menteurs a depășit granițele adolescenței, vorbind în egală măsură fiecăruia dintre noi. A fost pentru oricine a fost vreodată rănit, pentru oricine a pierdut pe cineva și pentru oricine încă mai caută un sens în mijlocul haosului. O experiență vie, fragilă și extrem de necesară.
În spatele acestei experiențe intense stă echipa trupei franceze Les Pies Menteurs. Regia semnată de Christophe Luthringer îmbină excelent tehnologia cu teatrul de păpuși, dându-i actorului Victor Duez libertatea să strălucească și să ducă tot spectacolul pe umerii săi. Alături de scenografie, lumini și muzica excelent aleasă, întreaga echipă artistică venită din Franța a reușit să aducă la Festivalul Shakespeare de la Craiova exact ce promitea compania: o poveste cu multă poezie, emoție pură și o lumină necesară la capătul unui drum întunecat.
