Claudia ȘtefanCortina s-a ridicat seara trecută pentru Festivalul Shakespeare 2026 și a fost o seară de-a dreptul explozivă. Ediția s-a deschis pe scena Naționalului craiovean cu „Titus Andronicus: Renăscut”, o producție sosită din Japonia sub regia vizionară a lui Ryunosuke Kimura, iar ceea ce am trăit în sală a fost o cutremurătoare lecție despre noi înșine.
Notă: Imagine realizată cu ajutorul AI, prin compunerea mai multor fotografii surprinse în cadrul festivalului.
Spiritul de samurai al japonezilor s-a potrivit aproape dureros de bine cu spiritul piesei. Am văzut luptători, un dramatism dus la limită și o mișcare scenică de o precizie microscopică, care a împrumutat un contur cu totul nou dramei shakespeariene.
A fost un timp aici în sală și totuși am privit istoria prin ochii înțelepți ai corbului. O istorie ciclică, din care se pare că nu învățăm nimic. Repetăm o Romă antică în diferite perioade istorice, iar imperiile se nasc și pier ciclic, într-un dans absurd al puterii. În timpul spectacolului, am fost lăsați să fim cei care reflectăm ca niște mici dumnezei omniprezenți, privind de sus tot fierul istoriei omenirii plină de sângeroase masacre.
Și dacă nu ar fi existat un moment Hiroshima? Cum ar fi fost? Și dacă lumea aceasta sălbatică și acidă, cu puterea de a hotărî în destinele celor mici, ar fi doar un vis? Oare cum ar arăta lumea adevărată, cea pe care ne-o dorim cu toții?
Această coexistență între ce este, ce ar putea să fie și cum ar fi putut să fie umanitatea noastră s-a întâmplat aseară în sala Teatrului „Marin Sorescu”. Ryunosuke Kimura a știut exact cum să pună reflectoarele pe momentele istorice ale lipsei noastre de discernământ. Ne-am văzut acolo, pe scenă, ca niște somnambuli umblând să fim mai mult, să avem mai mult și să asuprim mai mult pe semenii noștri, prin istoria sângeroasă a acestei micuțe planete albastre pierdută în imensitatea cosmosului. O minune a lumii care privește cu înțelegere viețile noastre mărunte ce par lipsite de sens.
Și totuși, poate însăși faptul că există un spectacol de teatru cu atâta forță, în stare să spargă monolitul inconștienței noastre, ne arată că lumea a început să înțeleagă și să se schimbe. Înainte, teatrul era doar pentru divertisment. Acum sunt artiști care aduc teme menite să schimbe și să ne schimbe. Un spectacol ca o istorie. Sala Naționalului s-a transformat pentru două ore într-un microcosmos menit să metamorfozeze însăși istoria. Nu vrem să trăim într-o lume barbară, dar ne dorim cu atâta putere și cu întreaga durere a facerii să nu fi fost niciodată o lume barbară.
Iar când această călătorie intensă de două ore s-a încheiat, ieșirea din teatru ne-a readus picioarele pe pământ în cel mai cald și neșteptat mod. Trecerea de la tensiunea din sală la aerul nopții a fost însoțită de un gest de o ospitalitate minunată: am fost întâmpinați cu sake japonez, un detaliu fin care a prelungit povestea și ne-a făcut să ne simțim cu adevărat oaspeții acelei culturi pline de reverență. În timp ce gustam din băutura tradițională, cerul Craiovei a prins brusc viață. Un spectacol imersiv de proiecții și drone a început să deseneze deasupra noastră, transformând noaptea într-o prelungire a magiei de pe scenă. Să privești acele lumini tehnologice dansând în imensitatea serii, după ce tocmai ai reflectat la fragilitatea planetei noastre albastre, a fost momentul perfect de eliberare și bucurie colectivă.
Mulțumim, Japonia, pentru această oglindă pusă în fața sufletului nostru!
Ce ne vor aduce următoarele zile de festival? Aștept cu mare emoție tot ce urmează. Maestrul Emil Boroghina a creat cu adevărat un destin pentru Craiova făcând să se întâmple acest miracol numit Festivalul Shakespeare. Îi suntem profund recunoscători pentru asta. Iar Vlad Drăgulescu și întreaga echipă au dus festivalul la un alt nivel, deschizând orașul către lume. Le suntem și lor recunoscători. Craiova cu adevărat inspiră și respiră cultură!
