clauacademyCea de-a XIII-a ediție a Festivalului Internațional Shakespeare de la Craiova abia a început, dar seara inaugurală ne-a oferit deja un spectacol-eveniment pe care cu greu îl vom uita. Pe scena Naționalului craiovean, startul s-a dat la modul cel mai grandios și inovator posibil, prin prezența legendarului artist canadian Robert Lepage și a companiei sale, Ex Machina. Spectacolul central al deschiderii, intitulat „887”, s-a dovedit a fi o adevărată capodoperă autobiografică vizuală, o seară în care am simțit cum teatrul se reinventează sub ochii noștri, transformând tehnologia rece într-o poezie pură a memoriei.
Ceea ce a făcut acest spectacol absolut inedit și memorabil a fost modul în care Robert Lepage s-a folosit de o ingenioasă miniatură tehnologică pentru a ne purta prin trecutul său. Pe scenă a fost adusă macheta perfectă, la scară redusă, a blocului de pe strada Murray, la numărul 887 din Quebec, locul unde artistul a copilărit în anii ’60. Această structură masivă se deschidea, se rotea și se transforma spectaculos, dezvăluind interioarele liliputane ale apartamentelor, luminate și mobilate până la cel mai mic detaliu. Prin intermediul unor minicameră video pe care Lepage le manevra live, vieți întregi s-au derulat sub ochii noștri, fiind proiectate în timp real la dimensiuni uriașe pe ecranele din sală. Să vezi degetele artistului interacționând cu figurine de doar câțiva centimetri, în timp ce pe ecran imaginile căpătau o profunzime aproape cinematografică, a fost o experiență absolut hipnotizantă pentru toți cei din sală.
Dincolo de această bijuterie de inginerie teatrală, spectacolul m-a cucerit prin intimitatea și căldura lui. „887” este o poveste extrem de personală despre memorie – despre cum ne amintim trecutul, despre lucrurile mărunte pe care le păstrăm în suflet și marile evenimente istorice care ne marchează fără să ne dăm seama. Lepage, singur pe scenă, își folosește propria viață, relația cu tatăl său (un șofer de taxi taciturn) și transformările politice din Quebec ca pe o pânză pe care coase, cu mult umor și nostalgie, o poveste universală. Deși vorbea despre copilăria lui în Canada, felul în care evoca acele amintiri m-a făcut să mă gândesc instant la propriile mele începuturi, la locurile care ne-au format și la mecanismele ciudate prin care creierul nostru refuză să uite anumite detalii din copilărie.
Tehnologia nu a fost folosită doar de dragul de a epata sau de a arăta ce se poate face astăzi pe o scenă mare. Fiecare proiecție, fiecare joc de lumini și fiecare mișcare a camerelor de filmat au fost integrate organic în narațiune, servind direct emoției. Într-o epocă în care suntem bombardați de efecte speciale artificiale, Lepage a demonstrat acum, la Craiova, că tehnologia poate avea suflet și că o miniatură mecanică poate trezi în spectatori stări mult mai profunde decât cel mai sofisticat ecran digital. Viețile derulate live în fața noastră au vibrat de autenticitate, lăsând sala într-o liniște plină de admirație și respect.
Când s-au aprins luminile la finalul acestei seri inaugurale, am simțit cu toții că am luat parte la un moment de vârf al teatrului mondial contemporan. „887” ne-a arătat de ce Robert Lepage este considerat un geniu al scenei și a setat ștacheta incredibil de sus pentru tot restul festivalului care abia urmează. A fost deschiderea perfectă pentru o ediție de neuitat, o dovadă vie că teatrul mare nu se măsoară doar în dimensiunea decorurilor, ci în gigantismul ideilor și în finețea cu care reușește să ne atingă sufletul. Dacă ați fost și voi la Naționalul craiovean în această seară de început, cum ați resimțit magia acelei machete animate și ce amintiri v-a trezit spectacolul lui Lepage?
